Astazi, 12 decembrie, s-au decernat premiile pentru cei mai buni “10 jurnalisti ai anului”. Iar acum dupa doua ore de la eveniment va scriu impresiile mele. Am asistat pentru prima data la aceasta festivitate, Concursul “Jurnalistul Anului”, insa se desfasoara deja de doisprezece ani.
Cu regret, a fost o dezamagire pentru mine.
In primul rind pentru ca nu e o surpriza. Se stie de la bun inceput cine va lua premiul. Din cite am aflat, chiar din start nu participa cine vrea si oricum, dar fiecare companie din domeniul media inainteaza pentru concurs doar unul sau doi candidati din douazeci sau citi activeaza acolo. Apoi o comisie de experti independenti decide cui sa dea premiul.
In final ramin cei mai buni, dar nu e clar prin ce s-au distins.
Nu pun la indoiala faptul ca in mare parte au fost premiati jurnalisti care au meritat, dar pacat ca in timpul decernarii premiului nu se mentioneaza pentru ce anume l-a primit: pentru ca au fost obiectivi, pentru ca au produs un impact asupra societatii, pentru ca au doat dovada de profesionalism etc.
As fi vrut, de exemplu, ca pe panoul de pe scena sa se prezinte stirea, reportjul sau macar o secventa din materialul care l-a facut remarcabil pe jurnalistul respectiv. Iar acestea sa serveasca drept exemplu pentru ceilalti, sa stie spre ce fel de performente ar trebui sa tinda.
N.B. Sper ca nu am jignit pe nimeni. Este doar o parere. Sincer, daca as primi titlul “jurnalistul anului”, as vrea sa fie bine meritat, dar nu pentru reclama, un raport sau grad de rudenie… Pina atunci mai am mult de lucru. Asta e!
N.B. B. Inca ceva, nu prea am inteles de ce au fost nominalizati drept “jurnalisti ai anului” si nejurnalisti: manageri etc.
La aceasta ora nu exista nici o stire despre “Jurnalistul anului 2007”, probabil jurnalistii sarbatoresc. Miine dimineata vei afla lista celor “zece jurnalisti ai anului”.


