Vize româneşti gratuite sau cu bani?..

 

Am auzit pe cineva spunând că te poţi programa on-line pentru obţinerea vizei în România dacă plăteşti 150 de lei, ilegal, evident.

Nu ştiu ce să cred, dar probabil mulţi ar fi bucuroşi să dea bani pentru a se programa, pentru că altfel pare imposibil. Ai încercat să te înregistrezi pentru viză şi ai reuşit?

Am văzut şi eu cum se face asta. La ora 24.00, cu viteză maximă s-a completat ancheta cu datele personale, iar la ora 24 şi 30 de secunde persoana este anunţată că nu poate fi înregistrată. Cum de e posibil ca în jumătate de minut să se înregistreze concomitent, on-line, 200 de persoane? Aceasta este numărul de persoane pe zi care se pot programa pentru vize româneştii.

P.S. Totuşi e posibil!!!!!!!! Ce? Să te programezi on-line pentru viză. După a treia încercare poţi reuşi şi tu, fără a apela la “ajutorul” cuiva.

Apropo, fii atent, dacă te hotărăşti să plăteşti cuiva pentru a te programa on-line la Ambasada României! S-ar putea ca acest servici să te coste mai mult decît 150 de lei, 15 euro sau altă sumă care ţi-o cere acea persoana. Există pericolul de-aţi folosi datele personale şi pentru alte scopuri…

P.S.S. 24.07.2007: Uite că presa româneasc bate deja alarma şi descrie in detalii cum “intermediarii” fac bani pe seama vizelor româneşti gratuite, vezi articolul Trafic cu vize româneşti în Republica Moldova.

“Lohatron” la telefon

Scuze pentru „lohatron”, dar am vrut să-ţi atrag atenţia. Fii atent!!! A început vînătoarea după convorbiri telefonice gratuite. Cum? Foarte simplu.

Uite ce i s-a întîmplat unei cunoştinţe de ale mele: a fost sunat la mobil de un anonim (număr privat), care l-a anunţat că a cîştigat un telefon mobil. Intrigant, nu? Persoana contactată nu participase însă la nici un concurs. Cînd a întrebat despre ce fel de tombolă este vorba, anonimul i-a spus pe scurt: „Dacă vrei telefonul, atunci în 20 de minute trebuie sa cumperi o cartelă de reîncărcare de 200 de lei”.

La propunerea „cîştigătorului” de a procura cartela la sediul firmei de unde urmează să-şi ridice premiul, „misteriosul” nu a acceptat şi a spus că revine în 15 minute.

Aşadar a mai fost sunat o dată. „Cîştigătorul” a decis să-i joace jocul şi i-a zis că a cumpărat cartela de reîncărcare, după cum i s-a cerut. Ce crezi că s-a întîmplat? „Misteriosul” i-a zis că trebuie să-i spună numărul de pe cartelă. Care număr? Da, da, chiar codul de reîncărcare. Jocul s-a oprit aici:

- Ce-i cu lohatronul asta?

- Aşa mi-i lucru.

Hai, pa. Mai sunt încă mulţi cu care trebuie să vorbesc.

- Mulţi se prind în plasă?

- Unii da, alţii nu… Nu mai am timp să vorbesc.

P.S. Ai grijă, tipul care „dă premii” pare foarte convingător, dar cît de preţios n-ar fi obiectul pe care ţi-l propune, ştii bine, nu îi poţi da adresa, datele tale din paşaport, pin codul card-ului cu care îţi iei salariul şi nici codul de reîncărcare a telefonului mobil etc. De ce? Pentru că e un anonim, în primul rînd, şi pentru că astfel de date nu se cer la telefon, iar unele trebuie să le cunoşti doar tu. Altfel, te trezeşti că rămîi şi fără bani, şi fără minute la mobil…

Jurnaliştii absolvesc ca jurnaliştii

Ştii cum a serbat absolvirea studiilor prima promoţie a Şcolii Avansate în Jurnalism? Ca jurnaliştii, fireşte. Adică şi în ziua balului de absolvire au realizat reportaje. Cei drept subiectele au fost despre masa de sărbătoare, despre înmînarea diplomelor: au vorbit despre ei înşişi.

Pot spune că Şcoala s-a încheiat în formula clasică. A început cu ştiri şi s-a încheiat cu reportaje. Chiar la primul curs Vitalie Dogaru, unul din instructori ne-a împărţit în două echipe şi ne-a spus să parcurgem într-un sfert de oră cîte un cartier, iar la întoare să propunem fiecare cite cinci teme de ştiri despre ceea ce am văzut. Uite că în ultima zi de şcoală, la recepţia de absolvire tot Dogaru a ochit pe cinci dintre noi şi le-a dat sarcina sa scrie cîte un reportaj.

Totuşi diferenţa e că în prima zi de şcoală am fost stresaţi, iar ieri, realijarea reportajilor a fost cea mai mare distracţie.

A început “stresiunea” la Şcoala de studii avansate în jurnalism

Astăzi mi-am prezentat proiectul final la Şcoala de studii avansate în jurnalism din Chişinău. De fapt, mi-am descris blogul. Cum a fost? Emoţii, emoţii + gafe + sare + piper…

“Stresiunea” de la şcoală se va încheia joi, 5 iulie, pînă atunci însă le ţin pumnii colegilor şi le urez mult succes! 

Incident la internet

Foloseşti deseori serviciile sălilor de internet? Nu ţi s-au inclus în preţ minute în plus? 

Ei bine, eu pot să zic că am mers în acest an doar la două săli de internet, una de pe bd. Ştefan cel Mare, iar alta, tot în centrul Chişinăului, pe str. Mihai Eminescu. Deşi erau localuri diferite, la capitolul achitarea serviciilor sau „cum fraierim clienţii” sunt la fel.

De fiecare dată administratorii sălilor au încercat să mă mintă. Cum? Îmi cereau mai mulţi bani decît am consumat pentru internet. Pentru că le-am argumentat că am stat mai puţin pe net, am reuşit să salvez doi – trei lei.  

Într-adevăr vreo doi lei nu e mare pagubă, dar urăsc cînd sunt minţită, cînd prestatorii de servicii încearcă să se pricopsească măcar cu nişte bănuţi pe seama ta.Culmea e că „vînzătorii” în loc să-şi recunoască vina şi să-şi ceară scuze, îţi aruncă replici tăioase de genul „nu vă place, mergeţi în altă parte”.  

Regret mult că domnişoara care m-a fraierit „nu găsise” cartea de reclamaţii şi nu avea la îndemînă nici numărul de telefon al şefului. Mi-a propus să vin în altă zi pentru a depune o plîngere. Dacă aş fi avut la mine măcar un reportofon sau un aparat de fotografiat puteam să-ţi spun acum denumirea sălii şi mai multe detalii, dar asta e…